|
Teambuilding-ul in Romania - senzatii tari sau cadere libera? |
|
Page 2 of 2
Reporter: De obicei, clientii va solicita un program anume de teambuilding, pornind de la oferta disponibila, sau asteapta propuneri din partea dumneavoastra? In cazul in care se solicita de la inceput un program anume, optiunea este a reprezentantului firmei sau a angajatilor?
Andreea Popescu, Total Teambuilding: Aici lucrurile sunt foarte clare. Teambuiding-ul, spre deosebire de ceea ce sustin anumite voci care il considera o simpla “iesire cu colegii de serviciu, vine in intampinarea unor nevoi reale din organizatie. Si cine ar putea sa cunoasca mai bine aceste nevoi decat managementul acelei organizatii? In functie de aceste nevoi, determinate si cuantificate de catre client, firma noastra concepe oferte personalizate, adaptate la fiecare in parte. Este ceea ce in literatura de specialitate se regaseste in formula “one client, one approach”.
Sabin Cornoiu: In cele mai multe situatii, clientii solicita un anumit program sau o anumita activitate, dar in functie de marimea grupului, de perioada de desfasurare, de timpul alocat activitatilor outdoor, oferim consilierea necesara in stabilirea unui program adecvat. De obicei, programul se discuta cu reprezentantul firmei, se prezinta persoanei de decizie si abia apoi sunt anuntati participantii. In foarte putine cazuri am inteles ca se solicita decizia participantilor in alegerea programului.
Stefan Arghir: De cele mai multe ori este vorba despre un mix al acestor doua cazuri. Modul nostru de operare este de a trimite un program standard catre client. Iar pe baza acestuia putem construi un program personalizat, legal, adaptat cat mai bine cerintelor clientului. Alegerea programului pe care il trimitem initial este fundamentata pe analiza preliminara a echipei pe care va trebui sa o formam, pe “materialul clientului”, cum s-ar zice. Exista si cazuri in care clientul ne specifica exact ce activitati doreste. Insa fiecare program realizat de noi prezinta un concept, o idee deosebita prin care incercam sa individualizam fiecare eveniment, urmarind indeaproape indeplinirea obiectivelor stabilite cu clientul.
Daniel Toadea: De obicei, se asteapta propunerile initiale, dupa care se fac modificari sau personalizari, daca este cazul. Optiunile sunt de obicei ale persoanei care realizeaza programul.
Reporter: Evaluarea post-eveniment se realizeaza de catre firma dumneavoastra sau de catre client?
Andreea Popescu: Evaluarile nu se pot face decat de client: el a identificat o situatie conflictuala, tot el trebuie sa evalueze masura in care activitatile de teambuilding au rezolvat problema cu care se confrunta. El insusi trebuie sa decida daca teambuilding-ul si-a atins obiectivele sau sunt necesare si alte module.
Sabin Cornoiu: La incheierea fiecarui program, facem o mica evaluare generala, pe care o prezentam participantilor, dar in maxim 10% din evenimente ni se cere si un raport de evaluare scris. Probabil acestea se fac de catre beneficiari.
Stefan Arghir: Absolut toate programele noastre se finalizeaza cu o evaluare la cald si cu un debriefing sumativ. La solicitarea clientului, evaluarea post-eveniment poate avea amplitudini si complexitati diferite. De cele mai multe ori, acestea sunt necesare ca inregistrari si dovezi documentale pentru realizarea planurilor de training intern. Sau sunt cerinte impuse de departamentele financiar sau contabil ale respectivei firme.
Daniel Toadea: Evaluarea nu se regaseste in oferta firmei noastre, noi fiind o companie specializata in teambuilding, nu in training. Aceasta optiune se poate regasi si realiza cu ajutorul partenerilor specializati in evaluari.

<< Start < Prev 1 2 Next > End >> |