2. Companiile reactive
Directorul de vanzari poate spune precis de ce au scazut vanzarile. A vorbit cu clientii pierduti, a investigat cu atentie piata, stie ce s-a intamplat. Iar acum poate lua masuri de redresare. Directorul de resurse umane stie de ce pleaca oamenii-cheie. A identificat cu precizie problema de cultura organizationala, iar acum trece la a schimba ceva in bine, pentru a reveni la comportamente si proceduri sanatoase.
Companiile reactive isi dau seama, pana la urma, de ce lucrurile num erg asa cum ar trebui sa mearga sau asa cum mergeau “pe vremuri”. O data constienti de cauze, trec serios la treaba, insa dupa ce evenimentele neplacute au avut loc. Problema principala a acestor companii este ca tot timpul au “de stins cate un incendiu”. Ori, asta le dezavantajeaza in competitia de pe piata. Oamenii sunt adesea dezamagiti si descurajati de toate reparatiile si revenirile pe care le au de facut. E nevoie de multe sedinte lungi, se petrece prea mult timp cautand tapi ispasitori, se risipesc multe resurse, de toate felurile, pentru a merge mai departe. Aceste companii sunt ca o masina care, pe un drum de la Bucuresti la Oradea, de exemplu, opreste des: trebuie umflate bine rotile, s-a terminat lichidul pentru parbriz, roata de rezerva are pana si n-o putem folosi etc. Singurii pasageri care se bucura intr-o astfel de masina sunt cei care au baut multa apa.
Aceste companii sunt la fel ca si broasca din experiment: poate ca, la un moment dat, dandu-si seama ca apa a devenit fierbinte, incearca sa sara afara, dar nu mai are suficienta forta.
3. Companiile proactive
Directorul de vanzari stie ce are de facut azi pentru ca vanzarile sa nu scada maine. Directorul de resurse umane are planuri bune pentru a pastra o cultura organizationala sanatoasa. Sunt companiile care petrec mult timp ascultandu-si clientii si angajatii, observand cu atentie tendintele de pe piata. Nu e nevoie de prea multe sedinte, managerii sunt obisnuiti sa nu lase nimic pentru ultimul moment si se iau acum masuri care la alte companii nu sunt inca nici macar in stadiul de proiect. Un mare producator auto mondial are urmatorul slogan: “Answers for the questions to come” – ne gandim azi la problemele de maine si cautam solutii. Multe companii nu au azi solutii nici macar la problemele de ieri! Companiile proactive sunt ca masina bine echipata si verificata, cu sofer odihnit si precaut – cum ne cer si legile circulatiei, de altfel.
Cele trei tipuri de companii sunt foarte diferite si din perspective angajatilor: chiar daca nu putem generaliza, poate cuvantul cel mai potrivit pentru angajatii primei categorii de companii este comoditatea, pentru cei din categoria a doua – frustrarea, iar pentru cei din categoria a treia – provocarea. La intrebarea “Care dintre aceste companii este mai probabil sa se bucure de un success de durata?” raspunsul este usor de dat. Mai putin usor este insa pentru un CEO crearea si pastrarea unei astfel de situatii.
O mare dificultate vine din modul in care operam cu informatiile. Pe de o parte, foarte multe din cifrele analizate si rasanalizate in companii sunt mult prea mult despre trecut si prea putin despre viitor. Pe de alta parte, ele nu ne ofera intreaga imagine a realitatii: zona financiara este excelent iluminata, stim cu precizie cat am cheltuit, calculam zeci de indicatori, avem bugete stufoase; zona entuziasmului oamenilor, a energiei lor, a adevaratelor lor preocupari si nevoi este deseori destul de intunecata. Iar aceasta discrepanta este importanta prin prisma prapastiei amintite la inceput: multe schimbari dau gres si multe companii dau faliment nu pentru ca nu existau informatii, ci pentru ca a avea informatii si bugete nu este suficient. In cele ce urmeaza, vom vorbi nu despre cifre si bugete, ci despre, cred eu, adevaratul ingredient essential al unei companii din categoria a treia: oamenii – de la cel mai mic pana la cel mai mare.
