
Job Advice
Daca ai nevoie de un sfat, scrie-ne la contact@top-assistants.ro, cu mentiunea “Pentru rubrica JOB ADVICE”.
Datorita naturii job-ului de asistenta a directorului general, am o relatie foarte stransa cu seful meu. Insa cand vine vorba de iesit cu colegii la o cafea si la o barfa, am senzatia ca acestia ma cam ocolesc sau se feresc sa-mi impartaseasca din “picanteriile” pe care uneori aud ca le discuta cu ceilalti. Cum as putea sa ma apropii de colegi fara sa-mi afecteze munca alaturi de sef?
Alexandra, Personal Assistant
Fiecare job vine cu avantajele si dezavantajele lui. Cand esti asistenta directorului, faptul ca ceilalti colegi sunt rezervati in ceea ce te priveste este unul dintre dezavantaje. Si au dreptate. Faptul ca sunt precauti si se asigura ca pot avea incredere in tine este normal. Trebuie sa ai rabdare si sa le acorzi timp pentru a se asigura ca nu esti o “turnatoare”.
De curand m-am angajat ca secretara intr-o firma unde exista o echipa veche de cativa ani. In prima saptamana am fost draguta si saritoare cu toti colegii, in ideea ca m-as putea integra mai usor. Rezultatul a fost ca m-am supraincarcat cu sarcini de la fiecare, iar acum nu reusesc sa le mai fac fata. Sa le mai dau o sansa sau sa-mi caut un alt job avand in vedere mentalitatea gen “ti-am dat un deget si mi-ai tras toata mana”?
Diana, secretara
Mentalitatea de care vorbesti nu este specifica unei anumite firme, ci se intalneste oriunde intr-un grup de munca, intr-o colectivitate. Pin urmare este inutil sa pleci de acolo, pentru ca vei da peste aceasta problema si in alta parte. Afla clar ce tine de responsabilitatea ta, iar apoi incepe sa refuzi colegii care vin la tine cu sarcini care nu tin de jobul tau. Ceea ce ai tu de facut este sa-ti exersezi asertivitatea, adica acea capacitate de a-ti apara drepturile si de a spune “nu” intr-un mod nici agresiv, nici supus.
|